ProSport a avut dreptate! Victor Pițurcă e antrenor-manager, iar Eugen Neagoe e antrenorul principal care se ocupă efectiv de pregătirea echipei, ajutat fiind de secundul Gabi Boldici și de preparatorul Marius Dima. Formula, revoluționară în România, dar una obișnuită în Anglia, a fost prezentată de ziarul nostru la începutul lunii.
Iar acest lucru a fost evident ieri-dimineață, la prima ședință de pregătire la care a participat Victor Pițurcă în cantonamentul din Austria. Dar până să ajungem să-l vedem în carne și oase pe noul antrenor-manager al Stelei, nu a fost chiar așa de ușor. Goana după titlu, goana după aur! Localitatea în care steliștii vor munci până la sfârșitul lunii se numește Bad Gastein. E o stațiune superbă, camuflată în munții Alpi, unde temperatura în aceste zile nu depășește 15 grade Celsius. Localnicii se îmbracă cochet și sunt liniștiți, tipic pentru un orășel de munte. Prezența Stelei pe aceste meleaguri reprezintă un eveniment deosebit. Acum 300-400 de ani, în Bad Gastein oamenii veneau în număr foarte mare pentru a căuta aur. Acum, roș-albaștrii își încep drumul spre titlu tot în Bad Gastein.
Revenind însă la echipă, încă de sâmbătă, din momentul în care roș-albaștrii au pus piciorul pe pământ austriac, ne-am grăbit să ajungem la hotelul de lux unde sunt cazați steliștii pentru a afla care le va fi programul în zilele următoare.
Inițial, a vrut să închidă antrenamentele trei zile După două ceasuri, ofițerul de presă, Adrian Voicu, ne-a comunicat: „Trei zile, Victor Pițurcă vrea liniște, iar antrenamentele vor fi închise!”. O veste nu tocmai grozavă, mai ales că aici nu am venit în concediu. Noaptea n-am putut închide un ochi, gândindu-ne doar la strategia pe care o vom aplica: „Vom sta cocoțați pe garduri, sau prin pomi, doar pentru ca publicul să citească în ziar ce se întâmplă în cantonament”.
Cum decizia nu ne-a fost deloc pe plac, ieri-dimineață am organizat împreună cu Pițurcă o ședință-fulger! I-am explicat de ce nu putem accepta o asemenea decizie, iar răspunsul a venit neașteptat de repede: „Bine, atunci hai la antrenament! E bine 10-15 minute? Cu timpul, vă voi lăsa și mai mult de atât! Mâine vă dau și un jucător. Vreau respect!”, a replicat el.
Bucuroși că am obținut și aceste 10-15 minute, ne îndreptăm spre teren. Suntem terorizați de o ploaie sâcâiÂtoare care de trei zile nu se mai oprește, iar temperatura este pe măsură, aproximativ 5 grade Celsius. Zgribuliți, apar și roș-albaștrii pe gazon.
Urmărește atent fiecare mișcare din jurul său Preluați de noul preparator fizic Marius Dima, steliștii încep alergările. „Piți”, Neagoe și Boldici urmăresc foarte atent mișcările jucătorilor. După încălzire, intră în scenă „Geană”, care le împarte fotbaliștilor veste și îi separă în două grupe. Le explică jucătorilor ce trebuie să facă, uitându-se pe o agendă. Piți stă tot pe margine și urmărește totul. E serios și atent la fiecare gest sau mișcare care se derulează în fața lui. Știe ce trebuie să execute jucătorii, pentru că programul de antrenament a fost aprobat de el, managerul-antrenor de la care steliștii așteaptă totul în următorii ani. Minutele s-au scurs cu repeziciune și suntem nevoiți să părăsim ședința de antrenament! Respectul a fost răsplătit cu aceeași monedă, sperând ca la următoarea ședință de pregătire să depășim această limită de doar zece minute.
Lotul Stelei pentru Austria Portari: Tătărușanu, Stanca, C. Lungu Fundași: Todorov, D. Stoica, Abrudan, Gardoș, Martinovic, Emeghara, Filip, Al. Iacob, Mustață Mijlocași: Toja, Nicoliță, Tănase, Răduț, Păcurar, Muzac, Năstăsie, Bicfalvi, Lazăr Atacanți: B. Stancu, Surdu, Bâtfoi
Fundașul sârb Martinovic s-a antrenat și el ieri pentru prima dată cu Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER